Botchan

Ce ciudată-i lumea! Să vorbeşti cu un om pe ale cărui vorbe nu dai doi bani şi să nu schimbi un cuvânt cu unul pe care-l admiri !

Zbuciumul inimii

Revin la autorii japonezi. O colega imi daruieste o carte, am cateva saptamani sa o citesc. O ispravesc in cateva zile. Sunt profund impresionata de cartea lui Natsume Soseki - Zbuciumul inimii(titlu original Kokoro - anul aparitiei: 1914). O carte care ma face sa ating spatii abisale, care ma pune fata in fata cu sufletul. O carte care ne graieste deschis, tuturor oamenilor. O carte de neuitat.

cateva randuri

Ce bine a gandit Dumnezeu lumea ! Ne-a lasat sa intalnim oameni care au suferit si sufera mult mai mult decat noi, pentru ca, prin ei, sa ne apropiem si noi de Adevar !

Hai - hui prin poienile sufletului

Deunăzi am stat să ma întreb cum se face că am devenit om mare şi când şi prin ce concurs de împrejurări mi s-a întâmplat şi mie, la fel ca multora înaintea mea, o asemenea nefăcută.

Mi-am pus întrebarea: ce înseamnă a fi copil? Mi-am zis că a fi copil ţine şi de vârstă, dar e cu precădere o stare în care ai cea mai mare deschidere posibilă, cea mai mare iubire, inconştientă, faţă de fiinţele din jurul tău, o stare în care poţi oferi totului tot.
Deschiderea presupune sinceritate.
Ochii unui copil sunt cu totul altfel. Ochii lui limpezi văd esenţele fără a încerca să le explice. El nu se teme mai mult de 10 minute de ceva.

M-am întrebat apoi de unde până unde a ţinut copilăria mea conştientă.

Identific momentul iniţial într-o zi de primăvară.

Pesemne în aceeaşi săptămână mă plimbasem cu bunicul meu, care acoperea cu mâna lui mare, boţul mic de carne al mâinii mele. Bunicul îmi atrăsese atenţia asupra zilei însorite, asupra pomilor înfloriţi. Îmi spusese apoi ce specie de pom aveam în faţa mea şi după ce îl puteam recunoaşte. “Ăsta e un prun, draga moşului. Vezi tu, are coajă zgrumţuroasă şi florile lui sunt albe. Iar acesta este un cireş. Priveşte coaja lui lucioasă şi minunatele flori albe micuţe. Iar acesta e un cais ! Are flori mult mai mari decât cele de cireş, şi cu nuanţe de roz-alb.
La câteva zile fui lăsată în custodie la o vecină, până când mama avea să se întoarcă de la servici.
Doamna care se ocupa de mine în acele ore dori să înfiripe o conversaţie cu drăgălaşul copil ce, probabil, eram. Eu între timp îmi ocupasem mintea cu colţurile, noi pentru mine, ale casei ei, şi, pe lângă sobă stând, descopeream figuri de căprioare bând din izvorul ţesut la picioarele lor, în covoarele atârnate pe pereţi. La un moment dat încep eu a grăi: “Tanti Cheţa, ştiaţi că bunicul meu e cel mai ineligent om din lume?! “Da?”, spuse gazda. “De ce crezi tu asta, fetiţo? Bunicul meu ştie cum se numesc toţi pomii din lume, doar după coajă, frunze sau florile fiecăruia. “

Copilăria mea se întinde de aici şi până în momentul în care, cu câţiva ani în urmă, cunoscând tremurul cărnii şi descoperind suferinţa acută, am avut un foarte scurt dialog cu un copil.

Încercând să-i învăţ pe aceşti copii ce îmi fuseseră daţi în grijă să dea mâna unul cu altul, în semn de prietenie, m-am dus la fiecare din ei şi le-am luat mânuţa într-a mea scuturându-le-o uşor şi spunându-le cald că aşa trebuie să facă pentru a demonstra că sunt prieteni cu cineva. În marginea grupului de copii un căpşor cu doi ochi negri, sfredelitori dădea mâna cu colegul din dreapta şi mie ezita să mi-o întindă. Atentă fiind la el şi dorind să aflu pricina acestei reţineri, l-am întrebat cu blândeţe de ce nu dorea să dea mâna cu mine. Cu o voce subţirică a îngăimat: “Tu nu eşti copil”. Răspunsul lui de atunci, fu mai adânc decât sute de conversaţii pe care le avusesem cu cei ca mine, oamenii mari, în decursul anilor.

Un copil care abia ştia să numere până la zece, care nu ştia spune sigur în ce parte se afla dreapta sau stânga sa, care credea toate poveştile pe care i le spuneau oamenii mari, a reuşit să mă uimească. Am simţit că vedea prin mine. Sinceritatea lui mi-a făcut mult bine.

Am simţit că percepuse în mine nostalgia copacului de a fi sămânţă, a fructului de a fi floare, a fluturelui de a fi omidă, nostalgia de a privi lumea de la cincizeci de centimetri, nu de la peste un metru şi şaizeci de centimetri, nostalgia de a mă juca cu ei. Dar simţise şi nefirescul unei astfel de încercări, îmi simţise vârsta psihologică dincolo de cea fizică, tânără încă, îmi presimţise toate umbrele. Iar acestea din urmă sunt cele ce ne fac să fim oameni mari.

Din câmpia mea adumbrită am salutat câmpia lui plină de soare şi de pomi înfloriţi de toate culorile.

Ne nastem ori murim - te-ntreb

20. 10 . 2009

Între noi stau două oraşe
ca două moaşe,
ne naştem ori murim – te-ntreb.

pe geamul aburit dintre
ceea ce vom reuşi să fim
sunt urme de palme
cu striaţiile îngheţate.

au înmărmurit acolo, căutând căldura.
ne naştem ori murim – te-ntreb.

clipa ne moşeşte,
dar până la urmă nu mai contează
dacă ne naştem,
ori dacă murim,

pentru că aşa ne-născuţi
şi ne-morţi
ne situăm în punctul cel mai prielnic
al umanităţii noastre,

infimă părticică din cele două oraşe
care stau
placide şi indiferente
între noi.

Pocket Tissue one night

Si ma prinde ora 4 si jumatate dimineata, si eu nu pot dormi. am furnici la baza gatului (un rosu in gat acutizat). Intre timp s-or fi transformat si furnicile in altceva. Am pofta de scris. Ma simt bine. Paradoxal, as zice. Am motive de a hoinari prin patria cuvantului. Aici e cald si bine. Ma intrerup acum sa caut o batista de hartie...hm, ar trebui sa o gasesc mai repede. Unde s-o ascunde? Scriu nimicuri. Asta e! Nu intentionam ca acest blog sa devina public. Tot nu am gasit batistuta, si ma gandesc deja ce foto sa pun aici. Ceva de pe hard.Ceva fotografiat de mine candva, in aceasta viata...mm, o sa am mult de cautat.Dar e bine. De pe la 5 - 5.30 o sa ascult radio-ul si...apoi opresc alarma de la telefonul mobil si ...fuga la DATORIE...
MMM...A brand new pack of pocket tissue...LOOK :)!
After all...it's all about FEELINGS that we have...one day, one night or another !
Asta a fost tot! Pentru moment nu sunt in stare sa vad mai mult...din propria viata...sau a oricui.
Arrivederci querridos~ !

About Georgia with love

SUD-VEST

Familia mă aşteaptă acasă
însă eu n-am terminat cu O’Keeffe
cu ale ei reprezentări
ale pulsiunilor feminine
lebădă sacrificată
n-am terminat cu libertatea
pe care ţi-o dau aripile culorii
şi ghearele cuvintelor
puterea de a merge până la capăt
cu sfâşierea râzând
înfruntând cei o sută de sori
şi tăcerea perplexă
de pe chipul acelor soldaţi.

Georgia O'Keeffe
>

Toamna - 11 septembrie 2008

Mi-e sufletul tot
o mare roşie
din care tu trebuie să te retragi.

Marele eşafodaj al vieţii,
puzderie de cărămizi suprapuse,
unele vechi, altele roşii, altele lipsă,
praf,
stau gata să cadă.

Iată, eu, golul,
scap din această placentă
şi mă reped în lume.

Doi doctori:

unul stâng, altul drept
privesc targa destinului
feroce mutilat.

Porii trupului se închid.
Respiră sufletul.

E toamnă.
Şi-n inima mea,
iarnă grea.

Din podul palmei frunzelor
lumină săgetată
porneşte.

Îngeri de apă

Îngeri de apă

Pe splai în văzduhul cel dens

cu aripi de ceaţă

(mişcate frenetic)

ne împresoară îngeri de apă.

În curgerea lor printre gânduri,

iscă tăcut plânsul după trecut

ca o apă moartă.

Păşind apoi până în zariştea copilă

a eresurilor

ei învie,

iar apa ce le-ncolţeşte pe frunte

ei o revarsă

în ţărâna întoarsă,

ca apă vie.

limpezire

limpezire cruda, te astept zi de zi! tu nu vii sa tulburi cu claritatea ta seva sufletului meu. si atunci ma pierd printre firele de iarba si timpul melc il zaresc lent, lent, lent de tot. viata se schimba in fiece clipa. in jurul meu totul erupe, sevele se realcatuiesc, numai eu nu sunt limpede si lenevesc ca acest melc pe tija lui de smarald. carcasa imi suna a gol. sunt eu insami melcul molcom. iar eu stiu bine ca nu eu urc tija aceasta, ci ea ma urca...vantul ma bate si poate o sa cad in abis. dar o voi lua de la capat, metamorfozata in altceva. Vino deci vant de apus si spulbera-mi bruma de patimi ramasa. Sa raman ca un fulg de usoara...fara prezent, trecut ori viitor.

Nat King Cole si afine

combinatie post-moderna? cine ar mai zice azi asa ceva?
Nu, pur si simplu, fragmente de perceptii... Ma relaxez in pauza de invatat pentru un grandios examen care il voi da abia peste o luna jumatate, ascult A Blossom Fell a lui Nat si mananc afine. Luati si voi cateva...sunt foarte bune ! aroma muntelui le invadeaza. Nu sunt ca nimic din ceea ce gasesti pe piata sau la supermarket... e muntele condensat in pilule bleumarin... aerul tare de peste creste...violet !

blazzaj

Si ce sa faci vara, ma intreb, atunci cand toti prietenii inca lucreaza, sau s-au "cositorit" si vor pleca curand prin strainataturi. Ce poti face in afara de a visa. Jos cu Fratele cel Mare si sa traiasca cheful de viata si Vaya con Dios cu ale ei languroase melodii http://www.trilulilu.ro/scasika/226024deedc05b?playlist=137973. In rest, numai de bine !

gand la gand cu bucurie

Azi din cauza, datorita, multumita, unuia mai tanar, si ca om si ca blogger, m-am sustras din inertie si plictis innegrind pixelii calculatorului meu in semn de logodna cu cuvantul. Asta dupa ce am incropit inspre dimineata un desen called LIBERTY si am frunzarit celebrul 1984 in 2009, si multe mi-a spus Doamne, asta carte ! Zi de Rusalii senina. Duhul Sfant sa fie cu voi cu toti!