zvon varatic

Oraş

Gălăgie de acoperişuri
mâna, firul de iarbă, cerul
câte o floare galben-stridentă
şi parcul întins
cu păru-i în degradé…
senzaţii în straturi
comunicare cu liniştea
şi natura.

calitate inainte de toate...

Am citit alaltaieri cartea lui Doris Lessing "Al cincilea copil". Incredibil de bine scrisa. Nicicand n-am resimtit asa usor tensiunea dintr-o fictiune. Am citit cele 195 de pagini in cateva ore.

E deja joi si am indoit tastatura

deJA JOi o fi oare o cacofonie? (cat de pedanta pot fi :D)
Multe aratari ma intreaba "ce vreau eu de la viata?". Nu se poate sa vreau doar sa visez??? intreb si eu, in replica. Asta e raspunsul cel mai adecvat, vreau sa visez, un vis paradoxal - unul lucid. Nu opioman si autist as vrea sa imi fie acesta, ci unul asumat si sincer pana la sange. Mai bine zis,mi-as dori sa descopar ca lumea e frumoasa, zi de zi. Greu, nu? Ei, nu chiar atat de... Pentru asta e nevoie de unghiuri speciale, sau de ochelandri. Fiti gata scafandri sufletesti! Ne vedem in Morroco! sau oriunde altundeva ati mai avea ceva abisal de sondat. Doamne cata incifrare pentru jalnicele creaturi izbite in pupila de un text buimac. Ave! (Nota: a se citi doar de catre mine, in momentele de trecere de la un eu la altul).

Marturisind frumusetea

Frumusetea lumii naturale e desavarsita. Ce dar imens! Ce contrapondere la prea-grelele noastre trupuri si minti imbacsite!

Pasul egal al fiecarei zile

Cand oboseala si cerul pare mereu acelasi, mi se da indemn sa zambesc, sa rad, sa am incredere in mine. La o adica de ce sa cred ca nu am parte de dragoste, cand bunul Dumnezeu vegheaza clipa de clipa la capataiul sufletului meu muribund. Vorbeam in urma cu ceva vreme cu un tip cu cativa ani mai mare. Imi spunea acesta privindu-ma de sus ca as fi in perioada de "soul searching". Crud, mai crud decat un viking nefiert, imi spunea: "vei descoperi ca de fapt sufletul a fost deja pierdut". Nu sunt de acord cu tine si I can't but hate you for being so damn pesimistic. Doamne, fa sa se faca lumina si asupra acestuia care gandea asa. Si ia-ma Doamne in brate, si ascunde-ma bine!

Singura mea prada e viata mea

Viata asta, care e o lupta continua, ma anima. M-a gasit toamna plina de energie, ca strugurii mustind de seve. Haide dom'le, imi zic, pana la urma e chiar frumoasa viata, daca stii cum s-o aranjezi, vitraliu multicolor. Viata e si cruda, viata e si blanda, viata e si drag si dragoste, si ura "neimpartasita" ,si nervi, si nervi de otel, si rabdare, si pierdere, si regasire, si inspiratie si expiratie. Na-ti-o franta ca n-am dres-o! Banal, de tot banal, ma exprim si eu intr-un virtual jurnal, alambicat. Ce sa mai zic de fotografia de mai sus: viata inseamna si lupta si moarte...ne-o spun chiar si minusculii "zei" ce haladuiesc in iarba, vorba lui O. Paler. Tot ce pot pierde e viata mea.Asemenea, ea e tot ce pot castiga.

A twist in the tale...

O legenda spune ca in Evul Mediu un om a fost acuzat pe nedrept ca a omorat o femeie. Adevaratul asasin era un om foarte influent al acelor vremuri si de aceea se cauta un tap ispasitor pentru a ascunde adevaratul vinovat.

Judecatorul, fiind si el complice la toata minciuna, a incercat sa para cat mai corect.

El i-a spus acuzatului:

- Se stie despre tine ca esti un om credincios, devotat lui Dumnezeu. Sa lasam soarta ta in mainile Lui. Vom scrie pe doua hartii separate cuvintele „vinovat” si „nevinovat”, iar tu vei alege una din ele. Astfel Dumnezeu iti va decide destinul!

Bineinteles, judecatorul corupt scrisese acelasi cuvant, „vinovat”, pe ambele foi, insa bietul om nevinovat si-a dat seama ca era o capcana. Nu avea scapare. A fost pus sa aleaga una dintre cele doua hartii. Omul si-a inchis ochii si a stat sa se gandeasca pret de cateva momente, iar cand sala incepuse sa-si piarda rabdarea, si-a deschis ochii, a pus un zambet ciudat pe fata si a ales una dintre cele doua foi, pe care a bagat-o in gura si a inghitit-o repede.

Surprinsi, dar si indignati, cei prezenti au vociferat:

- Cum, ce e asta? Cum vom putea sti verdictul?

Barbatul le-a raspuns:

- Foarte simplu! Citim foaia care a ramas si vom sti ce scria pe cea pe care am ales-o eu!

Judecatorul si ceilalti oameni care au incercat sa-l gaseasca vinovat au fost nevoiti sa-l lase liber si nu l-au mai deranjat niciodata.

FILĂ DE JURNAL

Miercuri, 28 noiembrie
“Astfel trec zilele și uneori mă întreb dacă nu suntem hipnotizați de viață, așa cum este hipnotizat un copil de un glob argintiu, și dacă aceasta se cheamă a trăi. E foarte rapid, sclipitor și emoționant, dar probabil superficial. Aș vrea să iau globul în mână și să-l simt în tihnă, rotund, neted, greu și să-l țin astfel zi de zi"

Da. Si la o adica, la doua adici, de ce nu!

Aleg inaltarea

Calm, soare, fericire...cat de la indemana sunt! Pentru ele merita luptat la infinit. Sufletul odata ancorat, e de mii de ori mai liber. In cumpana, aleg inaltarea! Sublima stare a starilor!


Asculta mai multe audio Evenimente

Castel de carti de joc

Ca un babilonic castel de carti de joc, totul se poate narui intr-o secunda. Totul - cuprinde aici ceea ce percepem noi din viata, ceea ce construim cu mintea zi de zi. De aceea zic, ramane in fata nadejdea. Atentia mea se indreapta spre ce va urma. Cu deschidere. Prea mult am socotit pana acum. Si evident...ciocanitoare, pe de rost, iti stiu psalmodia...ce-o fi sa fie chiar a fost.
Asa ca sa nu provocam zeii! Ci sa stam docili in soarele sperantei!

Ucenicie

Am doi breslași la care am intrat calfă. Unul are impresia că mă cunoaște și nu se prea sinchisește de faptul că îi intru in atelier. Uneori îmi arată mici trucuri ale meseriei și apoi se duce în treaba lui, mormăind, socotind în gând câștigurile fiecărei zile. Celălalt ar vrea să mă cunoască, întreabă mereu de mine. Totdeauna ajunge la atelier după ce eu plec, dar lasă întotdeauna scris ce trebuie și cum trebuie făcut în acea zi. Se întreabă cine sunt, cam cum arăt și dacă îi citesc bilețelele. Învăț cât pot de la ambii și zilele sunt pline de zarvă și de sunetul uneltelor folosite.

Muntele - zvon al apei

Farmecul lucrurilor simple, calmul de care te poti inconjura, fara prea mare efort, inspre confort, unul sufletesc. Oare sa nu aiba nevoie si sufletul de motaiala, de stari de repaus, in care sevele secate sa urce din nou. Cred ca da, cred ca facand parte din natura, urmam si noi aceleasi legi, acelasi curs, flux si reflux, ca o respiratie a sufletului. De aceea muntele...platou intr-o geografie a sufletului, ma incanta si ma face pasnica si ma aseaza undeva dincolo, de unde poti vedea pana departe, ca printr-o apa limpede, pietrele sufletesti.

Exista...

Exista locuri pasnice in lume, in care te poti aseza in jurul unei mese rotunde, in mijlocul naturii, neaparat in mijlocul naturii...si la o adica, nici masa nu e asa importanta, ci cu cine te asezi la ea, nici asta nu importa uneori...fiecare are o bruma de adevar in vine , pe baza caruia ai putea broda. Sa fie oameni comunicativi cat de cat, si, dupamasa nu ar fi pierduta! Asa ca, la taifas sa ne asternem la aceasta rotunda masa mandala? pe care a poposit floarea instrainata magnolului...o uriasa magnolie alba :)...
6.7.8 iunie 2010 *inima sfanta

E vara...

De fapt, inceput de vara! E vremea trairilor intense,e vremea dezmarginirii.Campii de dor se astern la picioare pentru a fi baute, fir cu fir, pentru a fi privite, floare cu floare, pentru a fi descoperite, gand imberb cu gand imberb.
Sanatate si noroc bun! Ma astern pe drum! Minte sa am in ajutor si un avion cu motor-ia-ma si pe mine-n zor in zbor!

Crestini neospitalieri

Crestini neospitalieri

Un pagan, participand la Sfanta Liturghie, a aflat ca prin impartasirea credinciosilor Dumnezeu vine sa locuiasca in inimile lor. La cateva zile de la acest eveniment, paganul a vazut doi crestini certandu-se. S-a apropiat de ei si le-a spus:

- Nu sunteti ospitalieri, caci L-ati adapostit pe Dumnezeu numai doua zile in inimile voastre.

Timp

Nu exista nimic in noi, bun sau rau, care sa ramana nemacinat,cu timpul.

Grade de anonimitate

Puţini o cunoşteau. Nu! Mulţi o cunoşteau, dar între anumiţi parametri. Câţi oameni o cunoşteau cu adevărat şi câţi oameni ştiau de ea? Tot aşa: câţi oameni cunoştea cu adevărat? S-a gândit la grupurile de pe internet, la numerele din telefonul mobil, la notiţele scrise în grabă în diferitele sale carneţele, toate conţinând mesaje, frânturi de informaţii, numere şi descrieri care o ajutau să-şi amintească de ceilalţi poate, să-şi amintească cine erau ei. Dar nu era sigură. Cât de mult putem şti despre alţi oameni şi în ce grad rămânem anonimi?
Îşi aminti că citise despre supermodernitate, în care anonimitatea şi identitatea se unesc în locuri publice. Ciberspaţiul, un spaţiu doar teoretic, ar fi putut fi văzut drept spaţiu public. Interacţiunea, în orice formă, poate fi considerată o tentativă de a deveni public. Brusc se simţi mai mult decât modernă, iar în această zi, ar fi zis, chiar supermodernă. De ce nu? Oricum, totul avea loc doar în capul ei.
În vreme ce privea pe fereastră la oraş şi obiceiurile sale, îşi dădu seama că nu ştia dacă oraşul ar putea-o cunoaşte, ori dacă ea ar putea vreodată cunoaşte acel oraş. Fiecare suflet purta multe secrete, unele mici, altele mari, dar toate importante.
Cât de vechi era sufletul oraşului şi cât de vechi era sufletul ei? Gândul o intimidă.
Oameni veneau, plecau, trăiau, mureau, însă vizitele lor işi lăsau amprenta în sufletul nemuritor al oraşului. Îl vor face şi fragmentele ei nemuritor? Timpul o va spune.

Aminteşte-ţi să trăieşti, se gândi.

Alegere

“Între steaua personalităţii multilateral dezvoltate şi crucea personalităţii multilateral mutilate, am optat, prin graţie, pentru măreţia smerită, a celei din urmă.” (Marius Nicolae Marcu)