Mi-e sufletul tot
o mare roşie
din care tu trebuie să te retragi.
Marele eşafodaj al vieţii,
puzderie de cărămizi suprapuse,
unele vechi, altele roşii, altele lipsă,
praf,
stau gata să cadă.
Iată, eu, golul,
scap din această placentă
şi mă reped în lume.
Doi doctori:
unul stâng, altul drept
privesc targa destinului
feroce mutilat.
Porii trupului se închid.
Respiră sufletul.
E toamnă.
Şi-n inima mea,
iarnă grea.
Din podul palmei frunzelor
lumină săgetată
porneşte.
